Marile probleme ale vietii nu sunt niciodata pe deplin rezolvate.Cand ni se par ca sunt,suntem intotdeauna in pierdere.Caci se pare ca rostul acestor probleme nu este sa le rezolvam,ci sa lucram necontenit la rezolvarea lor.Numai asa ne putem salva de la imbecilizare si impietrire.Solutia problemei tineretii prin limitarea la cele realizabile nu este nici ea valabila decat temporar;nu este,in fond,o solutie de durata.In orice caz,obtinerea unui statut social si modelarea naturii proprii in asa fel incat sa se potriveasca,mai mult sau mai putin,cu acest statut,constituie o realizare cu totul remarcabila.Este rezultatul unei lupte cu interiorul si exteriorul,comparabila cu lupta din copilarie pentru existenta eu-lui.Aceasta lupta se desfasoara,fireste,mai mult in obscuritate,dar cand vedem cu ce obstinatie,sunt mentinute chiar si mai tarziu iluziile,prezumtiile si obiceiurile copilariei ,ne putem da seama cata forta trebuie sa fi fost folosita candva spre a fi obtinute.Si tot asa se intampla acum cu idealurile,convingerile,ideile calauzitoare,atitudinile s.a.m.d. care ne introduce in viata in tinerete,pentru care luptam,suferim si invingem:ele cresc laolalta cu fiinta noastra,ne prefacem apparent in elesi de aceea le perpetuam ad libitum,cu acelasi firesc cu care adolescentul isi impune eu-l,nolens volens,in fata lumii si in fata lui insusi.
Cu cat mai mult se apropie omul de mijlocul vietii si cu cat mai bine reusestesa-si consolideze atitudinea personala si situatia sociala,cu atat I se pare ca a descoperit calea cea buna in viata,precum si adevaratele idealuri si principii de comportament.De aceea isi inchipuie ca acestea sunt etern valabile si isi face o virtute din a le ramane fidel.Dar scapa din vedere astfel ,un fapt essential,faptul ca atingerea telurilor sociale se face in detrimentul implinirii personalitatii.Multa ,mult prea multa viata,care ar fi putut fi si ea traita,zace,probabil in magazia cu vechituri,printre amintiri prafuite,iar uneori,sub cenusa stinsa mai ard mocnit carbuni.
…..
Nu putem trai in dupa-amiaza vietii dupa acelasi program ca in dimineata ei,caci din ceea ce am avut mult dimineata,ne ramane putin seara si ceea ce a fost cu adevarat dimineata a devenit neadevarat seara.
RASCRUCEA VIETII-Carl Gustav Jung
există un aspect -interior şi infinit- care e pregnant şi neschimbător: iubirea care compune esenţa fiinţelor.
RăspundețiȘtergereplină de simboluri imaginea aleasă... ce am observat ar fi următoarea paralelă cu subiectul postului: în perspectivă drumul acela devine o piramidă (sic) dar de fapt este doar o iluzie din percepţia limitată pe care mintea ne-o oferă.
aşadar mai bine luăm lucrurile aşa cum sunt, le simţim şi apoi le integrăm în ceea ce simţim si percepem din ele şi din interacţiunea cu ele.
un drum fără început sau sfârşit.
Só há crescimento interior com vontade e obstinação. As crianças tem essa força.
RăspundețiȘtergereAprendemos com elas.
Beijos
Flipi ..parcursul devine .. tot mai iluzoriu tocmai datorita dorintei de ,,integrare'' si de a factorilor cu care interactionam permanent..Incercam sa subliniez ca ..drumul bun..nu e cel care il consideram noi ..cel bun..Frumos spui tu..sa simtim lucrurile asa cum sunt...insa mintea are puterea de a rastalmaci totul si chiar si simtirile ne devin ,,parti din decor''!
RăspundețiȘtergereGuimel
RăspundețiȘtergereCopiii poarta in ei adevarul,naturaletea si iubirea perfecta..Sunt esenta a ceea ce suntem!Ma pierd in ochii lor tocmai pentru ca vad in ei..dumnezeirea!
da, numai să nu pui la suflet decât ca lecţie. greu dar nu imposibil. :)
RăspundețiȘtergereAdevarat Flipi.O sa retin.:))
RăspundețiȘtergere