Persoane interesate

sâmbătă, 5 mai 2012

Perceptii

Percepem notiuni,forme,lucruri,fiinte ..insa totdeauna ne raportam la o situatie.Daca in anumite ipostaze ele ne duc la situatii placute,alteori combinate altfel,te fac s-o iei razna.
Unde incepe si unde se termina realitatea ?
Am fost pusa in situatii de viata care mi s-au parut cumplite.Mi s-a spus de exemplu..in urma unui accident ca voi fi imobilizata trei luni.Ca nu voi putea nici macar sa ma intorc pe o parte sau alta.Hmmm..reactia a fost pe masura socului!Insa in astfel de situatii se spune ca Dumnezeu ne trimite oameni care ne pot stapani.In cazul meu,doctorul care se ocupa de mine si caruia nici daca m-as naste amintindu-mi din nou,n-as reusi sa-i multumesc pe deplin.S-a dat un pas inapoi,asa cum fac oamenii elevati si mi-a spus ca ar trebui sa invat sa apreciez altfel ce mi se da,fiindca daca trei luni inseamna atat de mult pentru mine,sa incerc sa inteleg ce inseamna trei luni pentru pacientul caruia ii va spune ca mai are trei luni de trait.Nu stiu cat am reusit sa inteleg atunci fiindca lectia n-a fost una usoara.Si nici nu-mi facusem temele cum s-ar fi cuvenit.Probabil am facut-o partial si atunci ,dupa nu mult timp,experienta nefasta s-a repetat.M-am intors in fata aceluiasi doctor,care s-a dovedit coplesit de ceea ce traiam si parea cumva depasit.Privindu-l am inteles ca eu sunt cea vizata,ca e scena mea,ca eu sunt responsabila de tot si doar eu pot merge mai departe.Am gasit puterea sa  ii spun ca nimic nu-i intamplator si ca data asta sunt pregatita.Am realizat ca toti cei pe care-i intalnesc pe drum tin in maini un dar,ce se cheama viata mea.Primesc prin ei toata iubirea pe care Dumnezeu mi-o poate darui.Cum sa-mi arate altfel ca o face?Prin ei am invatat tot ceea ce inseamna SA SIMT.Pentru a putea simti,manifestarea a capatat forme.Unele atat de frumoase ca au trezit in noi iubire,altele vindecatoare ce ne-au sters toate ranile,altele reci pentru a ne invata pasii catre izbanda..si tot asa..In fiecare om intalnit e o forma care m-a facut sa simt!
 Va veti intreba ce-I cu randurile astea?Incerc sa ma pregatesc sufleteste.Cineva apropiat sufletului meu..mai are foarte putin de trait.Ce mai ramane de spus?
Si daca nu-nteleg unde ne aflam in aceasta realitate,poate vor reusi vreodata visele sa ma poarte intr-o suprarealitate in care sa am aceleasi perceptii in orice situatie.
Pana atunci ma-ntorc la oameni  mai constienta decat oricand si vad in ei orizonturile spre care ma indrept.Caci OMUL e cel care m-a facut sa simt cea mai profunda emotie,cea mai profunda stare,cel mai adanc sentiment.N-ai cum expune asta decat daca te numesti Shakespeare  cumva,deci n-o sa-ncerc s-o fac,dar stiti cu totii ce spun.Ma-torc la oameni si imi doresc sa ofer lor macar cat am primit eu prin ei. Si stiu ca dorintele mele se-mplinesc pentru ca a avut grija Dumnezeu sa-mi tot explice asta oricat de ocupat a fost!
Ma opresc si nu uitati sa va doriti!Chiar daca pare imposibil..Uneori avem dezechilibre in ce priveste perceptia si atunci chiar si imposibilul poate deveni posibil!

4 comentarii:

  1. să-ţi spun o poveste, sau mai bine zis o realitate trăită. şriu că nu trebuie să facem comparaţii pentru că până la urmă tot interior se întâmplă totul.
    acum trei ani mi-a murit un bun prieten. avea 33 de ani, nu l-au mai văzut decât doi, trei prieteni după ce a murit. a intrat cu maşina într-un camion. a lăsat doi copii aici şi doi părinţi îndureraţi, o soţie... tatăl a murit într-o jumătate de an după, avea probleme cu alcoolul şi tocmai şi le depăşise...

    eu aveam varicelă atunci. am mers la înmormântare ştiind că s-a dus acasă, dar asta nu mi-a putut opri lacrimile. cu cât devenim mai conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru putem mai conştient să înţelegem trăirile, să le aşezăm în normal.

    în subconştient suntem pregătiţi de orice, am trăit miliarde de drame, am pierdut mame, copii, coţi, soţii, rude, prieteni dar de fapt nu îi pierdem. în primul rând nu sunt ai noştri. sunt doar celulele minunate din corpul lui Dumnezeu care se regenerează la fel ca celulele din corpurile noastre. şi ştii ce e cel mai interesant? când realizezi alăturarea se dă un voal la o parte şi priveşti parcă mai senin către interior, laşi ce te-a învăţat societatea şi cauţi în tine calea, răspunsul, tămăduirea. şi poţi vedea drumul oricum, în lumina propriului suflet.

    nu vreau să lungesc prea tare problema, care oricât de elevaţi am fii, o simţim, oricât de detaşaţi am fii se simte. dacă nu am mai simţi nu am mai trăi practic, sau am lăsa cea mai suculentă parte a vieţii să se usuce. sunt societăţi precum cea tibetană, sau egipteană care au cărţi care te învaţă ce să faci cupă ce mori. nu asta e esenţa, dar elementele, încet încet compun o imagine în care cel care pleacă îşi urmează traiectoria curbă înapoi în spirit pentru a calcula lumina infinitului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Flipi
    Iti multumesc pentru experienta.Si-ti inteleg si sentimentele ce te-au navalit dupa si faptul ca poti constientiza ca nimic nu se termina si nu pierdem nimic.
    Au murit atati oameni alaturi de care am trait incat mai multi sunt dincolo...sau au revenit deja!Si am trecut de fiecare data,mai mult sau mai putin..prin revolta,prin neintelegere..si tot tacamul.Nu-i usor insa stii tu ,,ce nu te omoara,te face mai puternic''.
    Am citit suficient si traiesc lucruri care imi demonstreaza ca ar trebui sa
    las neacceptarea, insa..cu fiecare trecere o bucatica din tine se pierde.Apar altele noi ,e adevarat si ciclul isi urmeaza cursul.Doar ca desprinderea o traiesti prin suferinta si asa cum am scris-o si alta data suferinta e treapta cea mai inalta pe aceasta scara a evolutiei noastre.Si iubirea!Elemente cheie a crestinismului.
    Asta-i motivul pentru care am ales sa vin aici nu?
    Pentru ca exact cum spui, ne curbam in infinit ...acolo unde frecventa ne permite!
    Te felicit pentru puntile de legatura cu oamenii pe care le creezi si daca vreodata voi fi suficient de deschisa o sa va caut!
    La Braila n-ati ajuns ca n-am mai primit nici un semn ???

    RăspundețiȘtergere
  3. Peste noi, nesfârşite talazuri,
    Anii vin, anii trec şi se joacă cu noi.
    Stăm la rând la dureri şi necazuri -
    Unii râd şi petrec, alţii dau sevei ploi.
    Cât mai sunt picătură în mare,
    Cât mai sunt biet actor pe o scenă de lut,
    Viaţa mea e un semn de-ntrebare:
    Astăzi sunt, mâine mor... sau e alt început?!
    Peste noi - inocentă candoare -
    Anii vin, anii trec, ce rămâne din noi?!
    Biete flori, amintiri trecătoare...
    Amintiri care-au fost, amintiri suntem noi!
    Viaţa mea e-un semn de-ntrebare?!
    Viaţa mea e glumă, sau vânt?

    RăspundețiȘtergere
  4. Anii se joaca cu noi sau noi ne jucam cu anii?
    Pentru ca am senzatia ca eu una m-am jucat uitand sa fiu acolo unde trebuia sa fiu,sa fac exact ce trebuia sa fac,sa spun ce trebuia sa spun si sa traiesc ce ar fi trebuit neaparat sa traiesc!
    Insa daca n-ar exista regretele..probabil n-am mai fi aici!
    Ce ramane din noi?
    NOI!Ceea ce reusim sa implinim merge mai departe..
    Mi-a placut ce ai scris fiindca ai atins corzi sensibile aflate in noi!
    Si te-ntreb ..de ce ANONIM?

    RăspundețiȘtergere