Persoane interesate

miercuri, 23 februarie 2011

JURNALUL FERICIRII

            O fi hula curata,dar am o teorie a mea,dupa care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca bland,bun,drept,fara de pacat,indurator,puternic s.a.m.d.
            Din relatarile Evangheliilor-fara exceptie-ne apare si inzestrat cu toate insusirile minunate ale unui gentleman si cavaler.
            Mai intai ca sta la usa si bate;e discret.Apoi ca are incredere in oameni,nu-i banuitor.Si increderea e prima calitate a boierului si cavalerului,banuiala fiind,dimpotriva,trasatura fundamentala a smecherului.Gentlemanul e cel care-pana la dirimanta proba contrara-are incredere in oricine si nici nu se grabeste,avid,sa dea crezare defaimarilor strecurate pe seama unui prieten al sau.la smecheri si jigodii reactia numarul unu e intotdeauna banuiala,iar neasemuita satisfactie-putinta de a sti ca semenul lor e tot atat de intinat ca si ei.
           Mai departe.Hristos iarta usor si pe deplin.Smecherul nu iarta niciodata,ori daca se indupleca(fara ca sa ierte),o face greu,in sila,cu taraita.Pe cand Domnul:,,Nici eu nu te osandesc.Mergi si nu mai pacatui."Nici eu nu te osandesc...
           E oricand gata sa vina in ajutor,atata asteapta.Ii e mila.Pe vaduva lui Nain,pe orbi,pe femeia garbova ii milostiveste fara ca ei sa fi cerut ceva.Stie sa-si gradeze aprecierea,da fiecaruia ce-i al sau.Hananeancei,care a dat dovada de staruinta si curaj,ii spune mai mult decat altora pe care-i izbaveste,intrebuinteaza o formula complementara:O,femeie!mare iti este credinta.(Numai ei;numai ei si exclamativul O! si calificativul mare!)
           E mereu-si cu osebire de grijuliu asupra acestui punct-atent si politicos;prietene ii spune lui Iuda.Niciodata o insulta ori o vorba dispretuitoare fata de pacatos.Nu se vede din nici un text vreun moralism intepat,vreo pudoare de comanda.Si nici o conditie prealabila pusa pacatosilor,nici o discriminare:Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara.Fiului risipitor ii iese in cale(si inca departe fiind...).Iar ori de cate ori da,da din belsug,mai mult decat s-ar cuveni,boiereste.(Ce poate fi mai strain de contabila meschinarie si fariseic dramuita socoteala,si mai buna dovada de marinimie,decat aceste cuvinte de la Ioan3,34:,,Caci Dumnezeu nu da duhul cu masura''?)Gospodareasca,nu,cuvantul e prea frumos,administrativa ingrijorare a lui Iuda pentru banii cheltuiti pe mir arata,pe de o parte,ca vanzatorul era lipsit de simtul darniciei,iar pe alta ca Domnul de la Sine trecea-boiereste-peste orice calcul si avaritie(fie ele sulemenite in opere de binefacere si patronaj)pentru a gusta bucuria de a risipi(care-i totuna cu a jertfi) in clipe de inaltare sufleteasca.Si acesta este un gest de nobil,nobilul fiind oricand in stare sa-si sacrifice viata sau sa-si spulbere averea.(Nobilul isi va da uneori viata in duel pentru motive mundane ori isi va pierde averea la carti-dar purtarile lui,ca tot ce-i pamantesc,nu-s decat stangace imitatie a virtutilor marinimoase;dragostea trupeasca nu-i oare si ea biata contrafacere a dragostei divine?)
         Incredere in oameni,curaj,detasare,bunavointa catre cei napastuiti de pe urma carora nu te poti alege cu nici un folos(bolnavi,straini,intemnitati),un simt sigur al maretiei,predispozitie pentru iertare,dispretul fata de prudenti si agonisitori:toate sunt trasaturi ale gentlemanului si cavalerului.
         Pe toti oamenii ii imbie sa se recunoasca drept ceea ce sunt cu adevarat:niste fii ai Tatalui,ai stapanului.Din acest punct de vedere cartea cea mai apropiata de Evanghelii este Don Quijote,de vreme ce si cavalerul din La Mancha le spune celor din carciuma ca sunt castelani fara s-o stie si le cere sa se poarte ca niste nobili ce sunt.
         Printul Miskin,cand fapta lui Ganea(personaje din romanul lui Dostoievski Idiotul) nu se deosebeste de a unui mojic si a unui camatar,cum reactioneaza?Ii e mila si rusine de cel care si-a uitat(in manie si in setea de bani) titlul de copil al lui Dumnezeu.
        -Situatia de crestin e totuna cu statul de aristrocat.
         De ce?Pentru ca isi are temeiul in cele mai ,,senioriale'' insusiri:libertatea si increderea(credinta).
         Ce este nobilul,feudalul?Mai presus de orice un om liber.
         Ce inseamna credinta?incredere in Domnul desi lumea e rea,in ciuda nedreptatii,in pofida josniciei,cu toate ca de pretutindeni nu vin decat semnale negative.
         Cuvintele lui Tolstoi(in Anna Karenina,scena alegerii maresalului nobilimii din gubernie):,,D-aia suntem nobili,ca sa avem incredere.''

         N.STEINHARDT-JURNALUL FERICIRII

4 comentarii:

  1. Interesant jurnalul tău Larisa..
    Să ai o zi excelentă și multe bucuri!
    Te pup și îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. Querida Larissa!

    Como é questionada a fé ainda em nossos dias...
    E, sabendo-se que é uma energia extra-física em ação.
    Bom texto!

    Bjsss

    RăspundețiȘtergere