Persoane interesate

luni, 12 decembrie 2011

Cantec



M-a uitat Dumnezeu, gandindu-ma,
pana cand gandul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-ma,
pina cand nevazutul
mi-a devenit vazut.
Stau ca si cum cineva
ar trebui sa-si aduca aminte de mine
si-ntre timp, ros de aer si nins
mi se stinge lumina-n oricine.

Cantec-Nichita Stanescu

10 comentarii:

  1. da si tu clic pe poza cand o atasezi si pune la marime mare.
    frumos a scris Nichita asta.


    Te imbratisez, rusoiaca mea frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am dat ..era prea mare :)
    iti place nu?

    Si eu te imbratisez..

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi placi tu enorm!
    Sa fii iubita fiinta, ptr ca meriti totul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Celestine
    Am certitudinea ca si unei pasari oarbe ca mine ii face Dumnezeu cuib..:)
    Te puup..

    RăspundețiȘtergere
  5. Lavi
    imensitate....
    asta caracterizeaza versurile.
    Sa-ti spun ca uneori ma simt uitata-n ganduri ca Nichita?
    Se-ntelege..altfel n-as fi redat poezia..:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nichita Stanescu, alegerea potrivita pentru o zi de iarna.

    RăspundețiȘtergere
  7. Albastru
    frumos numele ales:)
    La Nichita vom gasi poezii pentru orice anotimp.
    multumesc pentru vizita..si pentru randuri.

    RăspundețiȘtergere
  8. Larisa,
    merci de incantare!
    A concentrat batranu' Nichita in aste cateva versuri atat de mult sens si profunzime de... in fine, comentariile sunt de prisos. E de ajuns sa le simti!
    Te pup,
    seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna Laura..ma bucur ca te-am incantat putin :).
    Te pup.

    RăspundețiȘtergere