Persoane interesate

luni, 12 decembrie 2011

Cantec



M-a uitat Dumnezeu, gandindu-ma,
pana cand gandul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-ma,
pina cand nevazutul
mi-a devenit vazut.
Stau ca si cum cineva
ar trebui sa-si aduca aminte de mine
si-ntre timp, ros de aer si nins
mi se stinge lumina-n oricine.

Cantec-Nichita Stanescu

10 comentarii:

  1. da si tu clic pe poza cand o atasezi si pune la marime mare.
    frumos a scris Nichita asta.


    Te imbratisez, rusoiaca mea frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am dat ..era prea mare :)
    iti place nu?

    Si eu te imbratisez..

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi placi tu enorm!
    Sa fii iubita fiinta, ptr ca meriti totul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dumnezeu nu uita niciodata de noi :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Celestine
    Am certitudinea ca si unei pasari oarbe ca mine ii face Dumnezeu cuib..:)
    Te puup..

    RăspundețiȘtergere
  6. Lavi
    imensitate....
    asta caracterizeaza versurile.
    Sa-ti spun ca uneori ma simt uitata-n ganduri ca Nichita?
    Se-ntelege..altfel n-as fi redat poezia..:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Nichita Stanescu, alegerea potrivita pentru o zi de iarna.

    RăspundețiȘtergere
  8. Albastru
    frumos numele ales:)
    La Nichita vom gasi poezii pentru orice anotimp.
    multumesc pentru vizita..si pentru randuri.

    RăspundețiȘtergere
  9. Larisa,
    merci de incantare!
    A concentrat batranu' Nichita in aste cateva versuri atat de mult sens si profunzime de... in fine, comentariile sunt de prisos. E de ajuns sa le simti!
    Te pup,
    seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna Laura..ma bucur ca te-am incantat putin :).
    Te pup.

    RăspundețiȘtergere