Ma frang sub patima cu care nu mai pot cuprinde sentimente..In fata oricarei forme de frumos..inunda peste mine suvoaie de trairi..sfarsind in lacrimi!Din ce in ce mai des si parca mai nestavilit..E parte din nevoie?Sau parte din iubire?In fiecare clipa am senzatia ..ca abia acum..fac cunostinta cu MINE!
de fapt tu prin tot ce scrii, discuti cu tine insati, e o forma de iubire, da.
RăspundețiȘtergerealtfel cum ai putea lasa atata simtire in jur?
Iar suferinta ne e fundamentala in regasire.
Cu drag, fii puternica si bucura-te de frumosul care vine-n reprize mici, dar nu te ocoleste.
:)... Larisa, frumosul iti trezeste atatea emotii si trairi pentru ca rezoneaza cu ceva din interiorul tau... si asta inseamna ca frumosul este si in tine... daca n-ar fi, rezonanta ar fi zero si nu te-ar misca atat de mult :)...
RăspundețiȘtergereFaina senzatia de "simt ca abia acum fac cunostinta cu mine" :)... am trait-o si eu si uneori inca mi se mai intampla sa raman surprinsa de unele parti din mine care abia se arata... defapt cred ca, toata viata, o sa tot facem cunostinta cu noi insine... sinele nostru ni se reveleaza treptat... noi ne tot schimbam si surpriza nu inceteaza niciodata sa apara...
Te pup,
zi senina!:)
Ar fi o groaza de vorbit Celestine!Insa mi-e teama ca vorbind reduc intensitatea a ceea ce simt.De aceea reduc!Insa uite ca reusesc sa transmit si primesc de la voi mult mai mult!Trebuie sa-ti multumesc ca-mi trimiti o parte din suflet si esti langa mine!
RăspundețiȘtergereCred Laura ca nimic nu e nou...Insa abia acum reusesc sa fiu prezenta in ceea ce traiesc si ce simt!Cunosc zborul tau..atat cat imi este permis sa cunosc si ma bucur pentru implinirile tale!Si iti multumesc pentru ca esti langa mine!O zi buna si tie!
RăspundețiȘtergereti-am raspuns omule frumos!
RăspundețiȘtergeresarbatoreste cu mine in suflet!
te iubesc atat cat stiu eu...
simţirea e respiraţia sufletului şi atunci când vibraţia fină ce vine de acolo învăluie corpul fizic şi mentalul să te ţii bine!!!!
RăspundețiȘtergeretremuri ca firul de iarbă la vederea verdelui sau ca turbioanele firave de sub elitrele libelulei, sau arzi instantaneu ca oranjul apusului, ori te materializezi pentru o clipă în aburul iernii, pe nările îngheţate pentru ca apoi, într-o clipă frumoasă să dispari în ceea ce este. în tot ceea ce este.
râuri suntem, curgătoare în mările lui dumnezeu, în vârtejuri infinit de mari ne amestecăm în lumină.
Frumos scris Flipi!Suntem atat de imensi incat am senzatia ca nu ma voi cuprinde deplin niciodata!
RăspundețiȘtergere