,,A-i ţine la distanţă pe ceilalţi nu aduce detaşarea, ci opusul ei. Numai dacă îi admiţi pe ceilalţi în inima ta, devii capabil să-i eliberezi.''(Paul Ferrini-Iubire fara conditii)
La citirea atenta a acestor cuvinte constat cu stupoare ...ca sunt departe de simti ceea ce ar trebui sa simt.Recunosc deschis ca nu pot admite(in mine???) pe oricine.Am incercat sa ma detasez de ceea ce nu inteleg .Sa trec mai departe.Sa nu las ca asta sa mai deschida ce n-as vrea deschis.Adica ma spal pe maini si merg mai departe.Fac doar ce-mi place.Restul Dumnezeu cu mila.Si nu cred ca poti exersa acceptatul si primitul in sufletul tau.Ar trebui sa vina din tine.
Si citesc cum ca eliberarea(si nu doar a ta) vine din puterea de a-i primi pe ceilalti cu inima deschisa.Ca altfel nu e detasare..Si ma trezesc spunandu-mi (a mia suta oara) cat de necunoscute imi sunt Caile Tale Doamne!Si cat de departe de intelegere ma simt!
pasul nu e chiar atât de mare cum pare şi îl vom face probabil cu toţii într-un interval destul de scurt la scara istoriei universului, ba chiar şi a ultimului val de pe pământ.
RăspundețiȘtergereeşti foarte aproape, pentru că ai simţit adevărul în acele cuvinte, altfel nici nu existau pentru tine. în momentul în care vom reuşi să ne acceptăm pe noi 100% va fi loc pentru oricine altcineva.
Multumesc Flipi.Mereu sprijin de nadejde.Uneori am senzatia ca sunt extrem de departe.Alteori nu.Si inconstanta asta imi da batai de cap.Stiu ca e loc de mai bine in orice..
RăspundețiȘtergereDespre acceptare?!Jos palaria..in fata cuvintelor tale.De aici neputinta.
@Larisa... cumva simt ca fiind adevarata fraza cu pricina... dar ceea ce sustin cu vehementa :) in ultima vreme e... sa nu ne mai invinuim pentru ca nu suntem perfecti sau pentru ca inca avem neputinte... Flipi are dreptate, pe undeva: simplu fapt ca fraza aceea te-a pus pe ganduri e un pas... asta e important... altii ignora total, altii resping total afirmatia cu pricina... asa ca asta e deja un pas important...
RăspundețiȘtergereIar in ceea ce priveste acceptarea totala a celorlalti, va veni cand va veni... suntem in proces de... o putem exersa incetul cu incetul... nu trebuie si nu ne forteaza nimeni sa acceptam brusc intreaga planeta in inima noastra, daca inca acolo exista rani... dar o putem face treptat, putem intelege ca asta e calea si putem incepe, usor usor, sa acceptam, intai situatii mai marunte, integram acele mici acceptari si apoi, vor veni din ce in ce mai natural...
Larisa, caile Domnului nu iti sunt necunoscute :)... si stii de ce?... pentru ca deja esti pe cale... numai ca inca constientizezi numai o bucatica, ca noi toti de altfel... ele se vor revela treptat, pe masura ce evoluam si invatam...
Asa ca, capul sus si zambet peste aripile inimii tale:)
Te pup,
seara senina!!!
Draga Laura
RăspundețiȘtergereAcest blog mi-a adus cativa oameni frumosi.
Mi-a aratat ca inca se poate.
Ca inca nu e totul pierdut.
Ceea ce spui e senin,e ca o adiere minunata care ma improspateaza si imi da aripi..exact cum spui.Si cred ca daca ai loc pentru a-mi fi aproape...pasul nu-i chiar atat de mare..:))
Te imbratisez si eu..si zambesc!
Cred că nu trebuie ”să exersăm”, dar totul vine de la sine, după un timp...Dacă ai în inimă intenția de a accepta oamenii, Dumnezeu te ajută, făcând să pară totul mai ușor.
RăspundețiȘtergereApropos de asta, îmi amintesc de o situație din facultate. Aveam o buna prietenă și colegă de cameră, care era un om extraordinar, dar ”dintr-o bucată”m cum se zice. Adică, dacă intrai în sufletul ei, erai bun primit, dar dacă nu, nu și gata! Ei, și eu mă mai întâlneam din când în când și cu o colegă de grupă, o fată foarte bună, dar extrem de studioasă, și nu prea sociabilă, și din cauza asta era privita ca având ”nasul pe sus”. Colega mea de cameră nu putea înțelege cum de comunicam eu cu I.Toate ca toate, dar genul ăsta de persoană, tocilară și încrezută, ea nu-l putea suferi!
Și, s-a întâmplat odată ca I. să mă aștepte ăn cameră, eu având o treabă, și să fie și colega mea pe acolo. Vrând-nevrând, au intrat în vorbă. Știi ce mi-a spus când m-am întors? ”Ai dreptate, I. nu este o fată rea. E chiar de treabă. Doar că e cam tocilară.”
Deci, a fost necesară doar o mică apropiere, o mică cunoaștere a subiectului, pentyru ca perspectiva să se schimbe.
Am insistat cu acest exemplu pentru că mi s-a părut definitor pentru viață, în general. Dacă noi am încerca să cunoaștem puțin oamenii, dicnolo de ”fațadă”, poate că am descoperi că nu sunt chiar atât de răi! Eu am aplicat acest principiu, și mă bucur să spun că, poate că nu am foarte mulți prieteni, dar măcar am mulți oameni cu care comunic, și cu care ne înțelegem la nivel uman.
Te îmbrățișez, și cred că și tu poți face asta, pentru că ai structura necesară!
Draga Florina
RăspundețiȘtergereCeea ce eu incerc sa spun este nu ca oamenii sunt rai..si de aceea nu-i pot accepta.Ci ca eu nu sunt suficient de buna si nu am trairi atat de inalte.
Am subliniat acest aspect in repetate randuri.
Ma bucura insa ca ai reusit sa faci tot ceea ce ti-ai propus.
ma simt putin incomod in postura recunoasterii propriilor neputinte insa am si eu ca toata lumea speranta ca intr-o zi voi reusi sa fiu deschisa pentru tot ceea ce-mi doresc.
Daca structura imi permite..dupa cum frumos spui..probabil se va implini.
Sunt coplesita de faptul ca oamenii ma pot vedea altfel decat ma vad eu..si asta in bine.
Te imbratisez si eu..si ne auzim..
Draga Florina, am simtit nevoia sa intervin putin si sa clarific putin partea cu "a exersa"... personal, dar nu trebuie sa va luati neaparat dupa mine, pentru ca nimic nu trebuie :)... cred in continuare ca e bine sa "exersam"... dar probabil termenul folosit e putin impropriu... a exersa, pentru mine insumeaza tot procesul asta de lucru cu noi insine, care implica o anumita constientizare... intergam o noua notiune pe calea devenirii noastre, fie ca o auzim, fie ca o citim undeva, daca rezonam cu ea si atinge o coarda in sufletul nostru, incepem sa o integram, mai incet sau mai repede, depinde de experientele si conjuncturile fiecaruia, apoi incepem sa traim putin mai constient si sa incercam sa experimentam aplicarea notiunii cu care am rezonat... asa azi, asa maine, pana cand devine parte integranta din noi...
RăspundețiȘtergeresunt 100% de acord ca multe, la un moment dat vin de la sine, pentru ca Creatorul lucreaza in permanenta prin noi dar e nevoie si de lucru cu noi insine din partea noastra... nu ca la scoala, ca nu avem teme de facut, pentru care ni se da 4 daca le gresim :)... ci un lucru cu noi, bland, treptat...dar e nevoie...
Cred ca defapt e o cale de mijloc intre ceea ce vine de la sine, adica de Sus si ceea ce noi facem pentru propria dezvoltare si desavarsire...
Va pup, fetelor... zi miiiiiiiiiiinunata :)
:) A-i admite pe ceilalti in inima ta vrea sa insemne a face loc in inima ta pentru ca ei sa poata exista asa cum sunt.
RăspundețiȘtergereAnume, a-i accepta pe fecare in diversitatea lor, fara a-i condamna sau respinge. Nu-i totuna cu a-i iubi asa cum iti iubesti parintii, sau prieteni. Pentru ca nu poti iubi ce nu cunosti.
Dar poti gasi acel spatiu si acea liniste in tine, in care fiecare sa poata fi.
In clipa in care oferi unui om libertatea si spatiul de a fi el insusi, il eliberezi de preconceptiile tale, si astfel, te eliberezi tu insuti.
Fa dupa sufletul tau si nu ai sa dai gres.
Orice altceva creeaza conflict interior.
@};-
Denaide
RăspundețiȘtergereIn primul rand trebuie sa-ti spun bine ai venit in lumea mea :)).
Ma bucura prezenta ta si iti multumesc pentru asta..si pentru randurile scrise.
Am scris si mai sus,in comenturile anterioare exact ceea ce simt.
Sunt de acord cu tot ceea ce-mi spui...insa nu ma simt inca aproape de eliberare.Atat a mea..cat si a celorlalti..prin prisma a ceea ce depinde de mine.
Sufletul meu stie raspunsurile insa.Si ma va lumina el cumva pentru a putea fi impacata cu mine.
am luat si eu citatul pt o postare pe blogul meu.
RăspundețiȘtergerecum zice si Flipi,eu cand cutez sa privesc in jurul meu sa vad iubirea,invatasem deja iubirea de la mine insami.
"Uneori am senzatia ca sunt extrem de departe.Alteori nu."-acesta este un exercitiu de a te pune in ritm cu iubirea,deci sa nu te sperii ci sa incerci sa te bucuri de aceasta sansa.
"Ci ca eu nu sunt suficient de buna si nu am trairi atat de inalte."-si eu patesc aceasta,dar cat timp te exprimi sincer...vei vedea si vei fi surprinsa de inaltimea care o capata trairile tale.sa fi bine,nu neaparat buna.
"Sufletul meu stie raspunsurile insa"-asculta-l fara-ndoiala, cum zice si denaide, caci el iti va arata calea de impacare cu restul framantarilor tale.el iti va lumina oaza de pace ce se afla in tine deja.
Tot ceea ce aveam senzatia ca stiu pana acum...astazi e deja altceva.Nu imi mai cladesc traitul pe principiile si ce felul cum simteam inainte.E mai greu de explicat.Incerc sa fac ceea ce fac in armonie cu tot ceea ce ma inconjoara si tot ceea ce scriu sunt reactii,suspiciuni..si tot asa.
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru aprofundare si astept postarea ta despre subiect.
Zi buna sa ai ..in iubire!
http://iubiresifrumusete.blogspot.com/2011/09/o-singura-inima.html
RăspundețiȘtergereaici e postarea
"Tot ceea ce aveam senzatia ca stiu pana acum...astazi e deja altceva."-si eu traiesc aceasta,si se pare ca este pt a nu ne instala in confortul de a sti,ca ceea ce stim ne apartine si ne putem culca pe o ureche,fara sa mai auzim murmurul melodios din suflet.
"Nu imi mai cladesc traitul pe principiile si ce felul cum simteam inainte."-aceasta este foarte rar,si deseori pare greu de sustinut,...ceea ce este pozitiv este ca,acceptand in inima ta cum simteai inainte,nu mai poti respinge oamenii din simplu motiv al principiilor lor.este frumos sa te bucuri de prezent care pare mereu altul,e ca si cum prezentul e un univers vast pe care il descoperi.nu-i nimic greu de explicat,caci tu esti aceeasi pe care o iubesti sa i te descoperi...este o comunicare intre tine si tu inspirata.tu viata si tu constiinta.ele sunt una si acelasi glas:Dumnezeu.
Mersi!
Cand am primit comentariul..sau mai bine spus..cand l-am citit ..deja postasei altceva.Putina neconcordanta.
RăspundețiȘtergereDespre ceea ce scrii mai departe..ce sa mai spun?
Deja ai facut-o extraordinar de frumos tu.
Caile Domnului imi aduc deja aproape o mana de oameni pe care uite ii primesc si ma bucura asta.
Poate nici nu reusesc sa exprim exact asta insa sunt convinsa ca ma intelegeti.
Te imbratisez!