Raspunsurile la ultima postare reflecta unicitatea fiecaruia dintre noi.Ele vin in ajutorul meu. E mai simplu sa vezi ca nu esti singurul care s-a ciocnit de anumite probleme.Stiti cum e..Seamana cu vizita la un prieten drag sau de ce nu la psihologul unde nu prea ne e lesne sa ajungem.Uneori mi s-a spus sa vorbesc..alteori mi s-a sugerat sa incerc sa tac si sa las timpul sa ma ajute sa ma asez..
Mereu am facut ceea ce am simtit..In ultimul timp..poate si datorita vremii mai mohorate si a ploilor care chiar daca-mi plac..ma scufunda in stari profunde ...sunt oarecum melancolica si mai prinsa in mine..Si am redat ceea ce simt..Si adaug ca aceste ,,dialoguri'' dintre noi..ajung cumva sa deschida anumite usi..care erau demult inchise..sau chiar incuiate.
Preiau mesajul de la Google si postez o particica din marele dans al Marthei Graham.
E bine sa-ti doresti din ce in mai des sa fii singur?Sa cauti sa te rupi de tot ce te-nconjoara si-n special de oameni?Ma gandesc ca nici inainte nu am fost tocmai un exemplu in ceea ce tine de ,,relatii''..astazi insa randurile se strang..din ce in ce ..si ma gandesc sa nu cad in extreme..Ar trebui sa pot sa simt cum stau lucrurile..si poate o voi face..
Se intampla sa am o percetie mai clara acum a ceea ce ma inconjoara.Se intampla sa ma aud spunand lucruri despre care nu stiam ca le stiu si care curata in urma parte din incercari.Incep sa inteleg si sa simt cumva la modul ca trebuie sa ACCEPT fara revolta,fara nemultumiri,fara intrebari...doar sa accept pentru ca totul oricum curge.M-am lasat prinsa prea mult in corzile unor certuri cu mine,cu viata fara sa mai vad esentialul,fara sa mai traiesc,fara sa mai fiu acolo.Ocupatia mea de atunci era sa stiu de ce mi se intampla mie?Ce-am facut gresit?De ce eu?Insa in cearta mea cu Dumnezeu uitam ca EU asta doream sa fiu,ca timpul meu era acaparat de lupta mea.Nu pricepeam ca sunt ,,la o ora deschisa'' si eu care credeam ca invatasem tot..de fapt nu pricepeam nimic.Si eram ascultata..iar si iar..si notele veneau pe masura lacunelor mele.Nu stiu cum am iesit.Constient sau nu am facut-o si am inceput sa invat sa accept din nou ..putin cate putin..lumina.Si acum vad CONSTIENTA tot.Vad lamentarile,vad neputinta,vad durerea,vad abisul unde eu traiam..Si stiu ce ar fi trebuit sa fac.Si unde am gresit.Viata iti da cu prisosinta tot ceea ce-ti ia.Astazi stiu sa privesc relaxat tot ceea ce pana ieri ma ,,omora''.Incep sa traiesc din nou mental si incerc SA FIU ACOLO!(in cazul fericit in care mintea n-a sters tot ceea ce m-a ranit.Sunt perioade intregi ,ani buni din care n-am o amintire..Nu stiu nimic..)Si vad cum as fi depasit momentul acceptand..
E binefacator sa stiu ca iata ..pot sa fiu la carma vietii mele,putand alege CUM sa ma indrept pe drumul meu si astazi imi am inima plina de bucurie,rabdare,acceptare si paradoxal MULTUMIRE si RECUNOSTINTA.Cred ca am invatat sa pierd..ca sa pot traiesc minunea de a regasi.Adica mult mai clar am invatat ca uneori pot schimba in bine..iar alteori trebuie sa inteleg ca nu pot schimba ..dar pot trai .Pot fi vie!
