Persoane interesate

duminică, 15 martie 2015

Femeie,iubeste-ti barbatul

Femeie, patrunde adanc in inima ta. In tacere, cu rabdare, patrunde adanc in inima ta. Si intreaba acolo, in inima ta. Asculta raspunsul.
Si apoi patrunde adanc in pantecul tau. In tacere, cu rabdare, patrunde adanc in pantecul tau. Si pune aceeasi intrebare, in pantec. Asculta raspunsul.
Si daca inima si pantecul tau iti spun impreuna Da, este El, atunci, Femeie, iubeste-ti barbatul.
Femeie, despleteste-ti parul. Sterge-ti machiajul de pe fata si rujul de pe buze. Arunca-ti pantofii cu toc si uita de sutien si de tot ce te ascunde pe sub haine. Calca pamantul desculta si libera si iubeste-ti barbatul. Incolaceste-ti bratele si picioarele in jurul trupului lui gol si deschide-ti larg, complet inima. Primeste-l inauntrul tau cu totul, fii un receptacul din care se varsa iubirea si iubeste-ti barbatul.
Femeie, lasa-ti toate mastile sa cada. Seducatoarea, victima, independenta, amazoana, controlatoarea, submisa – ia-ti ramas bun de la toate femeile din tine care nu sunt Femeia, multumeste-le si lasa-le sa se duca si iubeste-ti barbatul.
Femeie, arata-ti in lumina toate fricile si indoielile, ranile si neiertarile. Arata-ti in lumina frica de tradare, de abandon, de respingere, de umilinta, sapa in toate lacasurile in care ai ascuns durerile trecutului, in care ai ales sa le ingropi si sa te prefaci ca nu exista, adu-le pe toate in lumina, lasa lumina sa le spele si sa le dizolve si iubeste-ti barbatul.
Femeie, lasa-ti lacrimile sa curga, inima sa simta, pantecul sa se deschida si vocea sa iti cante, lasa-te vulnerabila si profund sensibila si iubeste-ti barbatul.
Femeie, iubeste-ti barbatul. Taci si in adancul tacerii asculta durerea barbatului tau. Asculta-i fricile, priveste-i scuturile de aparare, observa-i fugile si ascunzisurile si intoarce-te din nou si din nou in inima si in pantecul tau, din nou si din nou adanc in inima si in pantec si iubeste-ti barbatul. Cheama baietelul din el sa te ia de mana si sa iti spuna ce il doare. Primeste-i lacrimile si neputinta si frica, lupta si rezistentele, primeste-le pe toate in inima ta buna si mare, strange-le la pieptul tau si lasa inima sa le transforme pe toate in iubire, din nou. Si iubeste-ti barbatul. Ofera-i sanii tai, lasa-l sa isi cuibareasca capul si fata intre ei si sa isi planga acolo tot dorul si dorinta de mama, toata nevoia de a se simti profund iubit si acceptat si protejat. Nu il judeca si nu il respinge. Si daca te vezi judecand si respingand, opreste-te, cere-ti iertare, iarta-te si iubeste-ti barbatul.
Femeie, iubeste-ti barbatul. Spune-i deschis cata nevoie ai sa fii mangaiata, tinuta in brate, ocrotita si protejata. Spune-i cata nevoie ai de prezenta lui, de barbatul tau, de adevarul, curajul si devotiunea lui. Spune-i cata nevoie ai sa te simti complet in siguranta si iubita si vazuta, ca sa te poti relaxa si deschide complet, ca sa te poti da cu totul Iubirii, stiind ca in acest abandon vi se afla toata puterea, a ta si a lui, impreuna. Si lasa-l sa aiba grija de tine, Femeie. Lasa-l sa te ocroteasca, sa te apere, sa te serveasca si sa te onoreze, lasa la o parte iluzia de independenta si recunoaste si primeste partea care ii revine lui, barbatului tau si care il face sa se simta barbat si important si vazut si apreciat si
primit in darurile si puterea lui masculina.
Iubeste-ti barbatul, Femeie! Mangaie-l si imbratiseaza-l, lasa pielea lui sa o simta pe a ta, saruta-i fiecare centimetru de corp si iubeste-l, Femeie!
Si cand vin umbrele, Femeie, cand mintea ta sau mintea lui incep sa muste si sa atace si sa latre si sa acuze, cand mintea lui sau mintea ta incep sa se ascunda si sa banuiasca, sa se indoiasca si sa creeze filme neadevarate, inchide ochii, Femeie, si taci. Du-te in tine, din nou, adanc in inima ta si roaga-te, Femeie. Cheama ajutor divin, Femeie, cheama iubirea divina si adevarul divin sa te umple si sa te spele, din nou si din nou, abandoneaza-ti rezistenta si ideile si fugile si atacurile, stai in inima ta si cheama si cheama, cu toata Fiinta, ca iubirea Mamei sa te umple si sa te deschida larg., din nou. Sa readuca in tine increderea si blandetea si sa dizolve din tine toata frica si minciuna si furia si atacul.
Si iarta, Femeie. Iarta din nou si din nou, din toata inima. Iarta-ti tatal, Femeie, iarta-ti fratii si iarta-ti toti iubitii cu care te-ai impartasit vreodata, Femeie, inainte de a te impartasi cu Barbatul tau. Multumeste-le si lasa-i sa plece. Si alege, din nou si din nou, din toata Fiinta ta de Femeie, sa iubesti si sa ierti si sa iubesti din nou. Cand el uita de el si de lumina din el, iubeste-ti barbatul, Femeie!
Si cand tu uiti de tine si de iubirea din tine, iubeste-te, Femeie, ia-te in brate si te alinta si te mangaie si spune-i fetitei din tine, din nou si din nou, ca e frumoasa si ca e iubita si ca esti cu ea si ca e totul bine. Si cheama Mama sa va tina in brate pe amandoua si sa va alinte si sa va mangaie si sa va reaminteasca de cat de iubite sunteti, mereu, dintotdeauna, pentru totdeauna. Si apoi lasa ca iubirea din tine sa patrunda adanc in pantecul tau si de acolo in barbatul tau si sa va aminteasca si lui, si tie, Cine sunteti, cu adevarat.
Iubeste-ti barbatul, Femeie! Ia-l de mana si jucati-va. Danseaza cu el si aminteste-i de bucuria si de extazul Vietii si asa aminteste-ti tie insati, Femeie, de bucuria si extazul Vietii. Arunca-te cu el in valuri si rostogoleste-ti trupul pe nisip, intra goala in padure, imbratiseaza copacii, planteaza gradina si framanta painea, Femeie, culege ierburile tamaduitoare si aprinde focul in vatra, alinta-ti copiii si primeneste-ti casa, Femeie, iubeste-te si ingrijeste-te si iubeste, Femeie, iubeste si iubeste-ti barbatul!

Si atunci cand il primesti adanc inauntrul tau si toata Fiinta ta se uneste cu a lui, roaga-te, Femeie. Cheama si roaga-te si invita Prezenta Divina sa va umple si sa va ia si sa va duca pe amandoi, impreuna, Acasa, sa va mangaie si sa va reconecteze si apoi sa aduceti amandoi impreuna pe Acasa aici, pe Pamant.
by laura     http://viataprinbalonulroz.ro/2015/02/femeie-iubeste-ti-barbatul/

joi, 5 martie 2015

Daca nu-ti cer prea mult-Marin Sorescu

- Ce-ai lua cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O carte, o sticla cu vin si-o femeie, Doamne,
Daca nu-ti cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia,
Te-ar tine de vorba,
T;i-ar împuia capul cu fleacuri
Si n-ai avea timp sa-ti pregatesti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, daca am lânga mine
O sticla de vin si-o femeie.
Asta as dori, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori sa iei cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O sticla de vin si-o femeie,
Daca nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o data, de ce te încapatânezi,
E prea mult, ti-am spus, îti taiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoana?
Mai bine taiati-mi vinul,
Ma moleseste si n-as mai putea sa-mi pregatesc cursul,
Inspirându-ma din ochii iubitei.
Tacere, minute lungi,
Poate chiar vesnicii,
Lasându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori sa iei cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O femeie, Doamne, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul si raiul,
Ori totul, ori nimic.
As face drumul dintre rai si iad degeaba.
Cum sa-i sperii si sa-i înfricosez pe pacatosii din iad,
Daca n-am femeia, material didactic, sa le-o arat?
Cum sa-i înalt pe dreptii din rai,
Daca n-am cartea sa le-o talmacesc?
Cum sa suport eu drumul si diferentele
De temperatura, luminozitate si presiune
Dintre rai si iad,
Daca n-am vinul sa-mi dea curaj?
 



luni, 4 august 2014

La ce bun toate astea?

Un prieten de-al soţului meu a făcut infarct şi a murit. La 34 de ani. N-avea părinţi, soţie sau copil, reuşise să îşi facă un business al lui şi o casă frumoasă. A simţit la birou ceva ca o răceală, s-a dus acasă să îşi facă un ceai cu lămâie. A deschis laptopul, s-a întins în pat şi nu s-a mai trezit.
Şi întâmplarea asta mă face iar să mă înfurii şi să mă întreb violent: la ce bun toate astea? Poate sunt egoismul şi spaima cele care mă întreabă asta, gândindu-mă că avea aceeaşi vârstă ca mine … Oamenii ştiu să personalizeze orice eveniment, oricât de universal şi implacabil, de parcă doar lor le-ar fi soartă sau frică.
Ce mă înfurie din toată treaba asta este inconştienţa cu care ne trăim viaţă. Şi nu, n-am chef de ipoteze: avea cazuri de afecţiuni cardio în familie, se certase cu iubita, a clacat sub presiune, astea sunt nişte chestiuni secundare. Totul vine de la cum ne trăim viaţa. De la priorităţile pe care ni le setăm total aiurea. De la tâmpenia din capul nostru care ne face să credem că vom mai avea încă o viaţă după pohta inimii, în care să ne dedicăm tuturor acelor lucruri pe care nu le-am făcut “bine” în viaţa de acum. Inepţii, baliverne, imaturităţi, amăgiri grosolane !!! Ne trezim bezmetici, plecăm la serviciu ca să câştigăm bani, faimă, capital de imagine, trei ouă, invidia pițipoancelor de la Trezo, o maşină şmecheră, un card de credit pe care îl au doar unii.
Ne masacrăm timpul liber cu spălat, călcat, gătit, într-o obsesie permanentă de a păstra planurile vieţii într-un echilibru de toată jena. Ne recompensăm faţă de copii cu câte o jucărie sau ne mai smulgem în câte o după-amiază de la birou şi îi ducem pe juniori într-un parc ca să nu uite că îi suntem părinţi. Ne mascăm cearcănele datorate ratelor depăşite la bănci sau chiriilor pe care nu avem cu ce le plăti. Zâmbim frumos şi tâmp către cei din jur, totul într-o încercare penibilă de a crede că armonia poate fi păstrată prin eterne falsuri: de identitate, de spirit, de principii. Ne bucurăm ca proștii de orice mărire de salariu sau bonus, acceptând prin primirea lui să rămânem sclavii statului peste program şi al dependenţei mentale de un job. Butonăm ca nebunii smart phone-urile şi căutăm ce nu vom găsi niciodată în plasticul ăla inert care ne promite munţi de minuni şi prietenii worldwide.
Ne împroşcăm încrederea în noi cu insulte pentru orice eşec stupid, ne schilodim respectul faţă de propria persoană ori de câte ori alţii ne coboară şi totdeodată trecem peste clipele curate din viaţa noastră cu o ignoranţă crasă, avizi de atingerea unui nou obiectiv. Şi în timpul ăsta în bietul nostru corp şi în pârdalnica aia de minte, în neregenerabila noastră inimă, se adună tot mai multe, ca sacii neridicați din pubelele de gunoi. Suntem mahmuri, obosiţi, ațipiți, stresaţi, presaţi, telecomandaţi.
Şi îi înjurăm de mama focului pe ăia care au plecat de nebuni în jungla africană să trăiască cu leii, pe ăia de au demisionat din vreun post de management şi s-au apucat de pictat sau pe ăia care câştigă salariul minim pe economie ajutând bătrâni să îşi trăiască restul de viaţă împăcaţi. Nu scapă de ocare nici ăia de şi-au părăsit familiile şi au mers după sufletul pereche, ori ăia care şi-au făcut fermă eco la ţară, lăsând apartamentele toxice din buricul târgului în soarta altor inconştienţi. Îi înjurăm pentru că vedem în ei ceva ce noi fie n-am cunoscut niciodată, fie am pierdut pe drum: trăirea pentru ceea ce înseamnă ceva. Pentru ceea ce nu este trecător, meschin sau crud. Pentru ceea ce ne face fericiţi şi ne aduce împăcarea de sine, urmat apoi de supraestimatul succes, căci nimeni nu poate concura cu un om care îşi face din pasiunea sa o meserie.
Intuim în oamenii pe care îi boscorodim sclipirea din suflet care dă arcuirii sprâncenelor, colţurilor gurii şi irisului ochilor o seninătate neînţeleasă, mai ceva ca un mister rupt din cărţile cu detectivi. Faci de toate, te agiţi, dansezi după cum îţi cântă alţii, vrei să strângi mai mult, mai mult, calci pe cadavre să ajungi unde crezi că o să te simţi ca un împărat … Transpiri, lăcrimezi, strângi cureaua, impresionezi, rabzi şi pentru ce? Pentru ca într-o zi să nu mai fii. Sau să fii o legumă într-un azil. Sau poate un muribund care nu se dă dus, povară pentru copii şi alte rude din dotare. Asta, dacă mai apuci … Dacă nu mori stupid, lăsând viaţa să te învingă la cel mai abil joc la care se pricepe şi în care te-a atras pe nesimţite: iluzia că i-ai descoperit esenţa. Undeva într-un colţ al minţii tale, ştii că n-ai aflat-o, aşa că te prefaci că trăieşti, joci un personaj şi într-o zi regizorul decide să te scoată din scenă. N-ai drept de replică, că eşti deja mort.
În timp ce tu gesticulai, scuipai, mârâiai sau trudeai, te sacrificai, te puneai în fund şi în cap ca să reuşeşti, oamenii mureau în jurul tău: profesori, părinţi, copii, fraţi, surori, unchi, mătuşi, bunici, vecini, colegi, prieteni .. Şi tu n-ai văzut, n-ai simţit nicio clintire în ceea ce părea mersul hotărât, bărbătesc în marea farsă pe care o numeai viaţă. Cum să vezi dacă soarele tot răsare, cocoşul tot cântă, florile tot înfloresc, troleul tot vine în staţie?
Numai că ăl de s-a dus nu se mai întoarce … Atât …
Mă chinuiesc de mulţi ani să mă bucur de lucrurile simple şi frumoase … Uneori îmi iese, alteori mă comport stupid şi las toate aşa zisele încercări ale vieţii să mă doboare, aşa zisele lecţii de nimic să mă facă să mă simt de doi lei …
Trebuie să învăţ şi să reînvăț, să îmi crească iar aripi de rândunea, să îmi trag pleoapa de pe ochi, să îmi regăsesc “lia-ciocârlia” şi apoi să trăiesc: un miros de zambilă, un cub de gheaţă pe coapse, o căpşună cu frişcă pe cerul gurii, o ciorbă cu zeamă de varză cu prietenii de mahmureală, o cafea la ibric cu o prietenă din liceu, un zâmbet de recunoştinţă din partea unui străin, un grătar cu neamurile, un “te iubesc” strigat de copilul tău cocoţat în leagăn, un “fazan” jucat cu colegii de birou, o baie în pielea goală la miezul nopţii în lacul din apropiere, o partidă de amor cu strigături într-o marţi dimineaţă. O vizită doar la tine în suflet, la mormântul cuiva drag, o după-amiază de filosofări copilăreşti cu cel drag.
Nu contează ce faci, atâta timp cât priorităţile tale sunt dedicate înainte de orice sănătăţii tale: emoţionale, mentale, trupeşti. Atâta timp cât trăieşti azi atât de frumos încât să apuci senin şi ziua de mâine. Fă-ţi o listă, pune în ea tot ceea ce te îmbolnăveşte, schilodeşte, amărăşte în viaţa de zi cu zi. Trece lângă fiecare factor toxic o poţiune de vindecare şi apoi dă-i bice: memorează ce ai de făcut, dă foc hârtiei pe care ai notat şi apucă-te să schimbi ce te omoară, fie că este o iubire chinuitoare, un job demotivant, prieteni doar cu numele sau atitudinea ta faţă de viaţă pur şi simplu. Nu te întinde în pat riscând să nu te mai trezeşti.
S-ar putea să ajungi la Sfântul Petru şi când îţi va proiecta filmul vieţii tale să mai mori o dată doar de ciudă că nu ai trăit frumos.

Sursa:Oana Rădeanu-http://www.catchy.ro/la-ce-bun-toate-astea/57365